Iubirea nu are sfârşit, ea este o continuă ardere a sufletului, este o candelă veşnic aprinsă, este glasul şoptit care se aude doar în urechile celor care ştiu că lumea nu ar fi ajuns aici dacă sentimentul frumos nu ar fi existat în sufletele celor care au ars pentru a lumina calea plină de întuneric a timpului, este acea stare de veghe continuă ce ţine sufletul în viaţă chiar şi după topirea trupului.... Născută din har, nu din facere, acest foc dulce nu ţine cont de vremuri, de restrişti, de bunăstare, ci doar de beatitudinea împlinirii frumuseţii lui Dumnezeu pe pământ... Căci unde dragoste nu e, nimic nu e, iar sufletul este mai sărac, trupul trece mai greu prin viaţă, fără bucuria pe care numai spiritul acesteia ţi.o poate dărui. Iubirea este sensul tuturor lucrurilor, existând peste tot în Creaţie, fiind unul din numele lui Dumnezeu...
Cine iubeşte se transformă, se deşartă în persoana faţă de care îşi manifestă acest sentiment minunat. Iubirea nu are limite, sau mai bine zis iubirea în Dumnezeu nu are limite. Iubirea te învie, te schimbă, te transformă, te jertfeşte pe altarul inimii într-o permanentă liturghie a iertării din care suntem datori neîncetat să ne împărtăşim. În iubire eşti mereu acoperit de aripa unui înger ce îţi picură în inimă, în minte şi în viaţă harul Duhului Sfânt....
Pe lângă echilibru interior, bucurie şi pace sufletească, iubirea este momentul care repară trecutul şi cucereşte viitorul… Şi când te gândeşti că aici pe pământ sufletul atinge doar puţin iubirea, căci dulceaţa Iubirii o vom gusta deplin în veşnicie!
Ieromonah Hrisostom Filipescu
"Puţine Cuvinte şi Multă Iubire"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu