ANIMAŢIE

sâmbătă, 21 octombrie 2017

Omul este om prin puterea dragostei sale

"Omul este om prin puterea dragostei sale."
Omul e singur şi sărac, ca un ecou fugar printre stâncile unui munte. Omul e trist, făptură rătăcită şi slabă, orfan al darurilor dumnezeieşti, sărman al înţelesului şi bucuriei, poartă deschisă tuturor îngenunchierilor.

Om, omule bun, pune în cugetul şi fapta ta întâi dragostea. Întâi dragostea... Nu dragostea nesăţioasă, dragostea de bogăţie, de putere, de stăpânire, ci dragostea de frumuseţe, de lumină, de adevăr, dragostea mângâiere, îndemn şi creaţie. Nu dragostea care cere, vrea pentru sine, ci dragostea care dăruie, care hrăneşte pe altul. Nu dragostea sufletului pustiit, ci aceea a sufletului care se revarsă fluvial.

Dragostea este cheia şi a veşniciei. Dragostea împrăştie urâtul, urâtul singurătăţii, topeşte răul, răul întunericului, alungă tiparele şi hotarele, alungă potrivniciile; aduce pretutindeni fiinţă nouă şi roditoare. Dragostea naşte şi pârguieşte rodul, transfigurează şi înalţă sufletul; prin ea dumnezeiasca faţă joacă focul luminilor de ape în lumea durerilor noastre. Acolo unde nu e dragoste, stăpânesc întunericul şi urâtul, acolo unde nu e dragoste înfloresc trufia, pizma, nedreptatea şi toate chipurile prostiei omeneşti.
Omul care nu iubeşte nu înţelege nimic din lumea lucrurilor văzute şi ascunse. Graiul minunilor îi este cu desăvârşire închis. 

Acolo unde nu este dragoste nu este nici cunoştinţă adâncă. Este în firea omului să învingă prin dragoste. Dumnezeul întrupat ne-a dezvăluit lumea nouă, adevărul, viaţa şi puterea prin dragoste. Omul este om prin puterea dragostei sale. Să iubeşti un copac, o floare, un copil, o femeie, să iubeşti pământul aspru şi cerul boltit albastru, să iubeşti totul, chipuri şi sensuri, totul: joc, cântec, lumină, jocul şi armonia cosmică, să iubeşti îndeosebi omul, fratele tău, bun sau ticălos, tare sau slab, să-l iubeşti pe Dumnezeu cu puterile tale însutite peste fiinţa ta legată de păcat.

Cine nu iubeşte, nu are simţuri; toate ferestrele, de la firicelul de iarbă la steaua ce clipeşte în liniştea depărtărilor, i se închid. Grăuntele de bine şi frumos ce-l purtăm în inima noastră îl dezvăluie şi-l creşte dragostea...

Întâi dragostea. Dragostea care înfloreşte cireşul, care creşte copilul, care satură flămândul, care mângâie răstignitul, dragostea lui Dumnezeu pentru creaţia Sa. Aşa vine pacea, pacea desăvârşită, pacea raiului şi a vieţii veşnice. Pământul e uşor sub pasul tău, uşor ca arborul gândurilor pure, omule, lumina creşte şi înfloreşte pe buzele, pe ochii, pe cerul minunilor puse acolo de degetul lui Dumnezeu.

Când ai pornit să fii om să ştii că dragostea e cea dintâi virtute, ea este semnul dezrobirilor. Cântecul tău se îneacă fără dragoste şi mâna ta bâlbâie. Caută sâmburele vieţii. E în tine!''

(Întâi dragostea- fragment din cartea ''Îndemn la simplitate'' de Ernest Bernea)

marți, 17 octombrie 2017


TU eşti...

❤ Doamne Iisuse Hristoase ,
❤  TU eşti Iubire: nu mă respinge din cauza păcatelor mele.
❤ TU eşti  Putere: întăreşte-mă să nu cad în răutate.
❤ TU eşti Pace: îmblânzeşte sufletul meu cel tulburat.
❤ TU eşti Milă: nu înceta să mă ierţi.

Amin.

joi, 5 octombrie 2017

TĂCEREA...

*Astăzi, în epoca sunetului, a zgomotului de orice fel, tăcerea a devenit o mare putere sufletească. Puțini sunt cei care mai au curaj să o asculte, să-i „vorbească“. Tinerii merg pe stradă și în mijloacele de transport public cu căștile la urechi ascultând mereu muzică. Oamenii în casă își fac treburile ori discută problemele cotidiene pe fundalul televizorului, mereu în polemici, mereu obosiți, mereu agitați. Nimeni nu mai are curaj să asculte tăcerea, conștiința, gândurile... Răgușită sau nu, tare sau în surdină, odihnitoare sau agitată, mintea nu vrea să audă tăcerea. O fi prea apăsătoare sau trezește emoții ce le dorim îngropate ?! Tăcerea devine pe zi ce trece o virtute apreciată doar de unii.

*E dificil să asculți tăcerea când toți doresc sunetul, e greu să taci când trebuie să rabzi nedreptățile unora, e anevoios să taci astăzi... Valoarea tăcerii e mare, putând fi mereu ridicată la rang de cult. E un dar care a fost din toate timpurile prețuit. Pentru mulți și tăcerea e un răspuns. Socotită de unii o calitate a oamenilor înțelepți, de alții o dovadă de lașitate sau prostie, tăcerea rămâne o enigmă, o haină albă atât a diplomației cât și a inimii pașnice.

*Omul care știe să tacă dă dovadă de suficientă stăpânire de sine în condițiile în care de cele mai multe ori cuvintele noastre se întorc deformate, ciuntite și pătate. Teama de oameni cu influențe ne fac să tăcem când poate ar trebui să vorbim, să răbdăm, să așteptăm Cuvântul. Mulți oameni au fost etichetați într-un fel sau altul pentru că n-au știut să-și înfrâneze un gând, un dor, o observație, poate bună și pertinentă, dar care nu a găsit un suflet capabil să o primească și a stricat comuniuni... Și astfel, ajungi uneori astăzi să vorbești „tăcând“. A ști să taci, semnifică a fi smerit, dar poate fi și o dovadă de lașitate sau de corupere, după zicala românească: „o mână o spală pe alta și amândouă spală fața“. Sunt și cazuri în care niciodată acele glasuri fierbinți, de foc nu au știut să tacă, nu au vrut, nu au putut.

*Unii tac din sfială, alții din lene sau pentru a nu se stresa, unii că n-au ce spune, alții din teama de polemică, puțini poate din gânduri sacerdotale, practicând o preoție a tăcerii. Însă a ști să taci nu înseamnă că nu ai nimic de spus, că nu ai curaj de a vorbi, că ești încrezut, ori alte motive mici. A ști să taci înseamnă a nu rosti cuvintele ce-ți vin pe limbă, a avea răbdare cu cugetările tale, a mai reflecta asupra răspunsurilor, a nu da replici tăioase, a nu cădea pradă impulsului de moment, a mai sta de vorbă cu tine însuți. Cel care nu va ști să tacă, nu va ști nici să vorbească. Înainte de cuvinte este bine ca gândul nostru să trimită un gând curat, o binecuvântare interlocutorului, pentru a fi un „teren“ roditor.

*Cred că și duhovnicii în scaunul de spovedanie recomandă tăcerea în unele cazuri. Mai ales în viața de familie, când din diferite pricini, soțul sau soția, se cuvine „să mai țină, din când în când, apă în gură“, pentru a nu mai cicăli sau rosti, la supărare, vorbe grele, care dau naștere la uragane și furtuni de reproșuri. E bună tăcerea ! Ea te păzește poate de o palmă, de o dojană, ori de un cuvânt tăios ce taie parcă în carne vie, iremediabil.

*Există tăceri și tăceri. Toate sunt interpretate, la fel ca și cuvântul. Așa e omul, mereu află sensuri noi la tot ce intră în contact cu el. Tăcerea poate exprima adesea mai mult decât o pot face cuvintele. Nu e doar pauză între cuvinte, tăcerea mai înseamnă și să știi să asculți. Căci „vreme este să taci și vreme să grăiești“ (Ecclesiastul 3, 7). Tăcerea pigmentează momente, emoții, zâmbete. A ști să admiri frumosul, înseamnă să taci și să contempli, plasticitatea cuvintelor fiind dificil de fixat în acele clipe înalte.

*Sfântul Isaac Sirul spune că tăcerea ne înfrânează de la multe rele, iar Sfântul Ambrozie spune că „am văzut pe mulți oameni căzând în păcat din pricina vorbelor lor, însă aproape pe nimeni din pricina tăcerii“. „Să nu credeți că evlavia constă în aceea că vorbești mult de Dumnezeu. Nu. Ci mai mult în păzirea tăcerii. Fiți încredințați că totdeauna este un lucru mai puțin primejdios să asculți decât să vorbești“, învață Sfântul Grigorie de Nazianz. Iar părinții din pustiul Egiptului afirmă că vorba bună, duhovnicească este de argint, însă tăcerea este de aur.

*Tăcerea este o prietenă fidelă care ne învață să coborâm în sine pentru a tăcea în tăcere și a ne bucura de ea. E melodia inimii care cântă alte simfonii decât glasul. Dacă mereu vom purta zgomot în jur, îngerii nu vor mai avea când să ne vorbească... Hmm, și ce minunată e tăcerea de după tăcere !...

Iubire


marți, 5 septembrie 2017

Amintirile sunt popasuri binecuvântate ...

Amintirile sunt popasuri binecuvântate pentru veșnicie.
Gândurile, rugăciunile, inima, brațele, sentimentele, privirile calde ale cuiva sunt cele mai frumoase locuri din lumea aceasta. Naturalețea și gingășia oamenilor este dată de sufletele lor.
Numai iubirea îl apropie pe om de Dumnezeu.
Măsura iubirii oferă calitatea, pofta vieții.
Icoana propune un dialog interior al inimilor. Icoana din inima ta contemplă icoana din inima mea.
Ne sărutăm icoanele sufletelor unul altuia şi lăcrimăm de minunea, de fericirea de a fi.
Pace întru netrecătoare pomenire.
Îţi ascunzi sufletul printre flori.
Nu te mai căuta departe. Ești foarte aproape.
Îndemn la simplitate.
Unele lucruri nu se explică.
Tăcere...
Cerul nu minte.
Bucurie sfântă în lumina din inimi!
Ieromonah Hrisostom Filipescu

IMPRIMANTA