ANIMAŢIE

miercuri, 28 iunie 2017

Îngerul meu se numeşte Iubire!

   Îngerul meu se numeşte Iubire!
 Şiu că nu există tristeţe pe pământul inimii noastre pe care Dumnezeu să nu o poată vindeca .   Ieromonahul Hrisostom Filipescu






joi, 8 iunie 2017

Bunătate, Bucurie, Mulțumire și Lumină!

Am să culeg câte o floare pentru fiecare prieten prezent în sufletul meu, ..da..o floare și pentru tine!
În fiecare floare culeasă voi pune câte un strop de Bunătate, Bucurie și Mulțumire, apoi mă voi ruga ca Dumnezeu să aducă Lumina în sufletul tău.
Să ai o zi minunată !



vineri, 3 martie 2017

Din învățăturile Sfântului Maxim Mărturisitorul despre IUBIRE

Din învățăturile Sfântului Maxim Mărturisitorul despre IUBIRE: 
1. Iubirea este dispoziția bună a sufletului, care-l face pe om să nu prefere nimic altceva mai mult, decât să-L cunoască pe Dumnezeu. 
Dar este cu neputință să dobândească cu statornicie înlăuntrul lui această iubire cel care s-a lipit cu patimă de ceva dintre cele pământești.

Dspre Destin și Soartă.

miercuri, 18 ianuarie 2017

RUGĂCIUNE,

DOAMNE PREA DULCE IISUSE HRISTOASE FIUL LUI DUMNEZEU , ASCULTĂ-MI PUȚINA RUGĂCIUNE, PE CARE ȚI-O ADUC ÎN ACEST CEAS ,AI MILĂ ȘI ÎNDURARE DE TOȚI CEI CARE MAU RUGAT SĂ MA ROG PENTRU EI, REVARSĂ BINECUVÂNTAREA TA PESTE TOȚI , VINDECĂ BOALA, ÎNCETEAZĂ TOATĂ BĂTAIA, TOATĂ SUFERINȚA ȘI ÎNTRISTAREA DIN INIMILE ȘI SUFLETELE CELOR APĂSAȚI, DEZLEAGĂ TOATĂ LEGĂTURA ȘI ALUNGĂ BÂNTUIALA VRĂJMAȘULUI, ÎNTOARCE-I PE TOȚI LA CREDINȚĂ, LA DRAGOSTE ȘI LA FAPTE BUNE.
NU LĂSA STĂPÂNE FĂPTURA TA, ÎNDURĂ-TE ȘI TE MILOSTIVEȘTE. 
AMIN !




duminică, 8 ianuarie 2017

Taina cea din veac

„Taina cea din veac se descoperă astăzi, şi Fiul lui Dumnezeu fiu al omului se face, ea, luând ce este mai rău, să-mi dea mie ce este mai bun. Amăgitu-s-a de demult Adam şi poftind să fie Dumnezeu, nu a fost; iar Dumnezeu se face om, ca să facă pe Adam Dumnezeu”.
„Acatistul Buneivestiri”, pag. 10-11

joi, 5 ianuarie 2017

Botezul Domnului – Boboteaza. Talcuirea Sf. Ioan Maximovici a marii sarbatori ortodoxe

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh.
Sarbatorind Botezul Domnului, ne aducem aminte si ca Dumnezeu S-a descoperit oamenilor ca Treime, si ca Iisus S-a aratat oamenilor ca Hristos. Unde S-a aratat Hristos? Unde Si-a inceput lucrarea? S-a dus, oare, intr-un mare oras si S-a aratat acolo in slava Sa? Ori S-a urcat pe un multe inalt, ca o multime numeroasa de oameni adunata in jur sa-L priveasca de jos, ca pe o ciudatenie? Nu! Hristos S-a dus in pustie, la apa Iordanului, unde Ioan boteza poporul. Ioan propovaduia pocainta si ii chema pe pacatosi ca, in semn de pocainta, sa se boteze in Iordan. Si iata, tot ca un pacatos vine si Hristos si cere sa fie botezat. El, Care nu are pacat. S-a temut Ioan. „Tu trebuie sa ma botezi pe mine.” „Lasa asta acum – ii raspunde Iisus – caci asa ni se cuvine sa implinim toata dreptatea.”
Adam a pacatuit prin mandrie, a vrut sa se inalte, sa fie ca Dumnezeu. Iar Hristos a venit sa plineasca dreptatea lui Dumnezeu, sa indrepte prin smerenie pacatul mandriei lui Adam. Adam a voit sa se inalte in fata lui Dumnezeu, iar Dumnezeu Se smereste in fata omului. Hristos S-a coborat in apa si a primit botezul de la robul Sau. Tremurand, Ioan a pus mana pe Stapanul si Dumnezeul sau si Hristos Si-a plecat smerit capul in fata lui. Aceasta smerenie a lui Hristos a deschis cerul. S-au desfacut atunci cerurile si s-a auzit glasul lui Dumnezeu-Tatal: „Acesta este Fiul Meu cel iubit intru Care am binevoit. Acesta este Fiul Meu, Care S-a smerit pe Sine ca sa implineasca voirea Mea, este Fiul Meu cel adevarat, care Se micsoreaza ca pe om sa-l inalte”. Iar Duhul Sfant S-a pogorat din cer peste Iisus, intarind cuvintele Tatalui. Astfel, prin smerenie, Hristos a deschis cerul si a descoperit oamenilor taina Treimii dumnezeiesti.
Dar de ce a facut asta tocmai pe apa, iar nu in vreun alt loc? Sa ne amintim cum a creat Dumnezeu lumea. Cand Dumnezeu a facut cerul si pamantul, „pamantul era nevazut si gol si Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor”. Apoi Dumnezeu a despartit pamantul de apa, dar astfel incat apa sa ramana totusi peste tot caci este trebuincioasa oricarei fapturi. Nici omul nu poate trai fara apa si nici un fel de vietuitoare. Apa se gaseste in aer (ca umezeala); sa luam o mana de tarana de oriunde – si acolo e apa; se afla apa si in piatra, chiar daca noua ni se pare ca nu este; ea se afla si in piatra si cand Dumnezeu vrea, poate sa o scoata din ea, cum a facut in vremea lui Moise. „Al Domnului este pamantul si plinirea lui; lumea si toti cei ce locuiesc in ea. Acesta pe mari l-a intemeiat pe el si pe rauri l-a asezat pe el” – spune Psalmistul (Ps. 23, 1-2). „Cerurile si pamantul erau in vechime din apa si din apa s-au inchegat, prin cuvantul lui Dumnezeu – scrie Sfantul Apostol Petru – de aceea, lumea de atunci a fost potopita de apa si a pierit” (II Petru 3, 5-6).
Cand omul a pacatuit, el a adus mania lui Dumnezeu nu numai asupra lui, ci si asupra intregii fapturi. Omul este cununa zidirii lui Dumnezeu; el a fost pus imparat al naturii. Iar cand imparatul s-a facut dusman al celuilalt imparat, atunci si intreaga lui imparatie a devenit o imparatie potrivnica. Pedeapsa a fost data nu numai omului, ci si intregii fapturi. „Stim ca toata faptura impreuna suspina si impreuna are dureri pana acum” (Romani 8, 22). Dar, faptura a fost supusa desertaciunii – nu din voia ei, ci din cauza aceluia care a supus-o” (Romani 8, 20). De aceea, iertarea vinovatului elibereaza si faptura din robia stricaciunii (Romani 8, 21). Aceasta natura stricacioasa va fi nimicita si va fi preschimbata in cer nou si pamant nou, in care locuieste dreptatea (II Petru 3, 12-13). Pentru a face cu putinta aceasta preschimbare, pentru a pregati natura pentru starea nestricacioasa care va veni dupa Ziua cea infricosatoare, a venit Hristos la apele Iordanului.
Cufundandu-Se in Iordan, Hristos a sfintit nu numai apele Iordanului, ci si intreaga fire, asa cum glasuieste Biserica in cantarile ei: „Hristos S-a aratat la Iordan, ca apele sa le sfinteasca” (tropar din ajunul sarbatorii), „Astazi firea apelor se sfinteste” (tropar cantat in timpul mersului la Iordan). Si, avand in vedere ca apa se gaseste peste tot, sfintind apele Hristos a pregatit natura ca si ea sa se bucure de urmarile jertfei pe care El a venit sa ne-o aduca. Dar nu este numai atat. El a dat apelor puterea sa spele pacatele omenesti. Botezul lui Ioan era numai un semn de pocainta. Botezul crestin este noua nastere, iertarea tuturor pacatelor. Prin apa a pedepsit Dumnezeu pacatele lumii dintai si a pierdut-o prin apa, la potop. Tot prin apa ii mantuieste acum Dumnezeu pe oameni, in taina botezului.
Astfel, Hristos a sfaramat in apele Iordanului capul balaurului – asa cum se canta in cantarile bisericesti – care i-a inselat pe Adam si pe Eva, prin smerenia Sa si le-a descoperit oamenilor ca Dumnezeu este Treime; a sfintit apele, iar impreuna cu apele a pregatit si intreaga faptura sa primeasca cuvantul iertarii si pentru nestricaciune. Si atunci, biruindu-l inca o data pe diavol in pustie, Hristos a mers sa pregateasca oamenii pentru imparatia viitoare si Si-a inceput propovaduirea cu cuvintele: „Pocaiti-va, caci s-a apropiat imparatia cerurilor” (Matei 4, 17) sau, cum este scris in alta Evanghelie: „S-a implinit vremea si s-a apropiat imparatia lui Dumnezeu. Pocaiti-va si credeti in Evanghelie” (Marcu 1, 15).
Pana acum, Ioan Botezatorul propovaduia pocainta, pregatind calea Domnului. Acum insusi Domnul le striga oamenilor: „Pocaiti-va!”. Acest glas nu este adresat doar oamenilor traitori in vremea lui Hristos, ci cu aceste cuvinte Hristos li S-a adresat tuturor oamenilor din toate timpurile si din toate veacurile. Am auzit si noi aceste cuvinte in Evanghelie. Cat timp inca nu au incetat cantarile sarbatoresti ale Bobotezei, ele ne amintesc ca vremea pocaintei se apropie.
Sa luam aminte! Nu sunt cuvinte de prooroc sau de inger, ci ale Domnului insusi. Sa ne pocaim si sa ne straduim in Postul care se apropie sa ne biruim patimile si sa primim iertarea pacatelor, pentru ca in veacul ce va sa vina sa intram in imparatia cea nestricacioasa, pe care Domnul ne-a pregatit-o. Amin.
Bitolia (Serbia), 1928
„S-a deschis cerul, si S-a coborat Duhul Sfant… in chip trupesc, ca un porumbel” peste Fiul lui Dumnezeu, Care statea in Iordan. Si glasul lui Dumnezeu-Tatal s-a auzit din cer: „Tu esti Fiul Meu cel iubit, intru Tine am binevoit” (Luca 3, 21-22; Mc. l, 11; Matei 3, 17). Deschis este si astazi cerul, si din nou Duhul Sfant Se pogoara deasupra apelor si Dumnezeu il marturiseste pe Fiul Sau.

O, de s-ar deschide si ochii nostri sufletesti! O, de-ar putea urechile noastre sa auda glasuirile ceresti!
 Am vedea ca cerurile sunt deschise deasupra noastra. L-am vedea pe Fiul lui Dumnezeu stand printre noi si pe Duhul Sfant plutind deasupra noastra si am auzi glasul lui Dumnezeu vestind dumnezeirea Mantuitorului lumii. Am simti cum Duhul Sfant Se coboara deasupra apelor, cum le reda bunatatea pe care au avut-o la facerea lumii si le daruieste puteri tamaduitoare, cu care sa renasca natura cazuta. Noi insine ne-am acoperi de lumina, gurile noastre s-ar umple de duh si L-ar canta cu bucurie pe Cel ce ne-a intarit pe noi pe piatra credinteiDar numai cei curati cu inima vad cele dumnezeiesti. Cei intunecati de pacat vazand nu vad si auzind nu aud. 
Oamenii au vazut cerul in timpul Botezului Domnului, dar numai Ioan Botezatorul a vazut ca cerul era deschis. Multi L-au vazut pe Domnul Iisus Hristos cand a venit la Iordan, dar Ioan a fost singurul care a simtit ca El era Fiul lui Dumnezeu intrupat, iar ceilalti il vedeau ca pe un om obisnuit, un dulgher si un fiu de dulgher. Se poate ca nu doar Ioan sa-L fi vazut pe Duhul Sfant pogorat deasupra Lui in chip de porumbel, dar numai el a priceput ca Acela este Duhul Sfant, in timp ce ceilalti l-au luat drept un simplu porumbel in zbor. Poate ca multi au auzit la Iordan glasul lui Dumnezeu-Tatal, dar numai Ioan a deslusit pe deplin marturia lui Dumnezeu despre Fiul Sau, in timp ce celorlalti li s-a parut ca aud un tunet deasupra apelor, la fel ca si mai tarziu, cand oamenii au luat drept tunet raspunsul din cer al lui Dumnezeu-Tatal la rugaciunea Fiului Sau (In. 12, 28-29). La fel si astazi, vedem norii acoperind cerul, dar nu vedem ca cerul este deschis, inspiram aerul, dar nu simtim Duhul Sfant pogorat asupra noastra si a apelor, auzim cuvintele cantarilor bisericesti, dar nu le pricepem puterea dumnezeiasca.
Dar cu adevarat Se afla intre noi Cel ce a spus: „Unde sunt doi sau trei adunati in numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor” (Matei 18, 20). Cu adevarat cerurile sunt acum deschise si Ziditorul lor il marturiseste acum pe Cuvantul Cel impreuna-vesnic cu El, si acum Se va pogori Duhul Sfant peste ape si le va sfinti. Prin harul lui Dumnezeu, apa va deveni izvor de sanatate sufleteasca si trupeasca, izvor de sfintire, a noastra, a caselor noastre si a intregii naturi si se va pastra nestricata vreme de multi ani, facandu-se un fel de glas al lui Dumnezeu, care vesteste ca Mantuitorul nostru Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu pogorat pe pamant ca sa ne renasca spre nestricaciune si sa ne aduca in Biserica cereasca. Sa ne deschidem inimile prin credinta si, deschizandu-ne gurile spre slavoslovire, sa strigam din adancul inimii: „Mare esti, Doamne, si minunate sunt lucrurile Tale si nici un cuvant nu este de ajuns pentru a lauda minunile Tale!”.

IMPRIMANTA